10-11 iulie 2006 :: Traversand Bucegii dn Busteni in Bran (2507 m alt)

Emi Cristea | 275 vizualizari 18 iulie 2006 0 Comentarii

Ora doua dupa-amiaza ne prinde in Busteni. Toata dimineata ne fataisem, mergem nu mergem in Bucegi. Prognozele meteo ziceau treburi neserioase, vremea pe afara voia sa contrazica, si tot asa. Pana la urma ne-am luat inimile in dinti si am plecat spre Busteni. Fie ce o fi, de ploua ne intoarcem, de nu ploua, urcam la Omu.
Din Busteni ghicesc drumul spre Caminul Alpin, prin Str. Valea Alba, si incepem sa grabim pasul. Deasupra abruptului norii stau a ploaie. Cine stie cum va fi vremea astazi, asa ca e bine sa nu zabovim la drum. De la Caminul Alpin, intram pe poteca cu mai multe marcaje ce se indreapta spre drumul de Gura Diham. Intentia a fost de a merge pe Munticel, dar, daca tot am nimerit pe alta poteca, nu mai are sens sa ne intoarcem din drum. Dupa un sfert de ceas, iesim la drumul carosabil, langa o baraca (cred ca de muncitori de la exploatari). Cerul isi spala norii prin raze de soare; imi mai revin din temeri. Sa tina cu noi vremea.
Pe Plaiul Fanului urcam cu greu. Am reusit de asta data sa plec cu un rucsac mai mic, neincarcat prea tare. Avand planuri sa dormim la cabana, am mai lasat acasa din echipament. De asta data Iulia, cu rucsac nou, trebuie sa se obisnuiasca cu greutate mai mare in spate. Dar macar este mai comod rucsacul, decat in turele precedente. Plaiul Fanului este o poteca destul de antrenanta, cu un urcus continuu si sustinut. Dupa o ora de gafaieli, ajungem aproape de varful Galmei Costilei, si panta de potoleste. Este luni, si poteca este pustie. Doar un alergator de cros montan, parca ratacit prin padure, ne intersecteaza, echipat la sort si bustul gol. Va fi o zi linistita pe o poteca de munte.
Suntem la aproape 1400 metri altitudine, si de aici vom tot cobori cateva minute bune, spre Poiana Costilei. Am si niste emotii, ca nu am mai fost pe aici de cativa ani, si nu mai stiu de mai exista sau nu stana in poiana. Nu de alta, dar numai de scandal cu caini ciobanesti nu am chef astazi. Am plecat de acasa, la pranz, fara prea mult chef de mers, si asta ar pune capac la toate. Ajunem in poiana prin soare. Vremea s-a intors cu fundul in sus, si dupa atatia nori grei, acum domina seninul. Costila si Caraimanul ne stau in soare. Ne intra soarele in ochi, privind la dansii. Doar pe Morar, cativa nori grei, ne dau semne ca de emotii tot nu scapam. Uhh, ce mi-as mai intinde oasele la soare in Poiana Costilei. Dar o zoresc pe Iulia ? hai, ca de aici mai avem vreo patru ceasuri, si mult din zi nu mai este.
Intram in padurea de molid rar, traversand firul sec al Cerbului. Apa a disparut in pamant, sub pietre, parca sa se ascunda de umbra rece a padurii. Dupa cateva minute, traversam Poiana Vaii Cerbului, unde ne intersectam cu poteca Munticelului. Pe aici, acum vreo sapte ani, am avut de-a face cu vreo trei ursi flamanzi, ce ne-au vizitat o noapte intreaga pe la corturi. Din toate peripetiile de atunci, ne-am ales doar cu vreo doua corturi rupte, si cu paguba in sacii de gunoi, cu amintirea lui Nicu din Targoviste, care a cantat fals toata noaptea, la marginea taberei, doar doar s-o zgaria ursul la urechi si ne-o lasa in pace. [...] [...cititi aici continuarea]